type 0 negative

Posted in Uncategorized on Martie 23, 2017 by fevlua

What kind of sick, sick love is this, that you left her to die ?

din asta.

Umblu cu doua poze dupa mine, de parca asta ar schimba ceva. Am trei pietre care, dintre toate pietrele din lumea asta, s au aliniat si au ajuns la mine. Se pare ca fix de ele aveam nevoie.

Dar tu mi ai zis. Si nu e ca nu te cred. E ca umblu cu doua poze dupa mine.

Si de la ele, am aflat ce voiam sa stiu cand am deschis usa. Mi s a crapat sufletul si fix de acolo le am scos pe astea. Mi s au crapat genunchii – ce i bine de data asta, e ca nu fizic – mi s au inclestat degetele si au iesit.

Citește în continuare

binele din asta

Posted in Uncategorized on Octombrie 25, 2016 by fevlua

Is bune si noptile astea. Si ah, cata nevoie aveai de ele. Cand casa asta ti e pe masura, nu s ochi straini, nici siluete, nici pisicilor nu le e frica. Aiurea, pisicilor nu le e niciodata frica.

a trecut ceva timp, nici tu, nici ea nu mai pareti aceleasi. Ii cauti din cand in cand un gest, un semn k i aceeasi kre scria langa geamul din bucatarie.
Nu e.

Nici tu nu mai esti. Apar oameni care stiu mai multe despre tine decat stii tu, si cu toate astea, ei n au idee cine esti. Ce lucruri si oameni te au format. Si in ce fel. Citește în continuare

sumitup

Posted in Uncategorized on Iulie 12, 2016 by fevlua

tinand cont ca poti sa apesi cu un deget pe o pleoapa si sa incerci sa tii, totusi, ochiul deschis, si te poti juca atat cu linia orizontului, cat si cu cea a balconului, sau cu lumea intreaga, la o adica, poti considera ca ceva mai e inca in control. controlul tau.

desi lumea se misca repede si in acelasi timp, intarzie momente care vin la fix cat sa para ca strica feng shui-ul. [cred ca vorbesc despre ce nu stiu]

cand cred ca e pura coincidenta, nu pot ramane linistita. cand imi inchipui ca lucrurile se intampla cu un scop, am senzatia ca mi acord prea multa importanta. si n lumea astea de 7 miliarde de oameni si n galaxii, cine i important?

nu ma pot concentra prea mult, pe de alta parte, ma intreb daca i de bun augur ca stau cu spatele fix la mijlocul camerei. pe urma mi dau seama ca n mijlocul saptamanii, sunt acasa. habar n am daca ma bucur sau mi se pare sort of a white priviledge.

As vrea sa cedez. As vrea sa pot claca, intr unul din momentele alese. Sa te pot chema intr unul din momentele alea, cand am vase in chiuveta si haine pe jos. desi eu nu las vase nespalate si nici hainele pe jos.

as vrea sa am cheia catre punctul ala.

„Snap! Just snap out of it! Nu te inchide. Doar.. nu te inchide.”

licenta in constructii, la ce ziduri am invatat sa fac.

avem tot timpul din lume, darling, ca tu traiesti ca si cand ai fi nemuritoare.

avem tot timpul, tot dragul, toata frica. toata frica. am stans o bob cu bob si o tinem langa. avem. avem totul. si stim asta.

si facem nimic cu totul asta, ca doar ne e la indemana.

si spicele se indoaie, si oamenii vin, se uita, se baga si pleaca. ca nu vor sau nu inteleg. sau pur si simplu, se trece mai departe.

lumea trece mai departe.

 

impietritor

Posted in Uncategorized on Iunie 16, 2016 by fevlua

mi se pare in regula ca mi plac pisicile, fara sa fiu ca pisicile.

e bine cand nu te atasezi de locuri, pentru ca pe nepusa masa, trebuie uneori sa te ridici si sa pleci. e bine.

e bine cand nu te atasezi de oameni, pentru ca pe nepusa masa, uneori se ridica si pleaca.

 

e bine sa continui sa crezi, naiv, ca nu te atasezi. whatever floats your boat, nu i asa?

Observi k ti s a linistit viata. In jurul tau, s au linistit de asemenea vietile. Dar linistea nu i aia buna. E din aia care rontaie prin maruntaie, care dispare si lasa zoaie de fiecare data cand inceric sa o apuci de vreun capat.
Constati ca era o vreme in care nu ti ajungea lumea. O cuprindeai cu gandul si gandeai mai mult. Te cuprindeai cu mainile si stiai k esti prea mica, totusi, pentru tot ce i in tine. Pentru tot ce poti, tot ce o sa stii, o sa vrei si o sa faci.
Era vremea aia cand ti era mic totul, dar dupa ce ai lasat in urma casa, orasul si pe ei doi, dupa golul ala de aer, care ti a umplut si golit plamanii pana te a lasat fara aer.. s a dus.

Observi k ti s a linistit viata, k nu mai arde in nicio parte din ea si in niciuna din tine, si ti ai dori sa se intample asta, dar nu mai ai gheare sa rupi pacla asta de liniste care nu te lasa sa dormi, iti strange stomacul si te suge de vlaga. Prin mazga asta, cu oameni faini si mai putin, cu relatii kre sufoca si prea putine care ti dau aripi.
Observi ca tot ce e, e nemultumire in diferite grade. habar n ai daca i de la bani, desi asa te scapi de cele mai multe ori. observi ca lucrurile de care te bucurai inainte erau marunte, dar asa marunte ca alea de care te bucuri acum, parca n au fost niciodata.

te frigi din cand in cand, cand mai deschizi vreo usa pe care ai sigilat o cu promisiuni de decenta si cumintenie. ramane un semn, o vreme, apoi uiti. uiti si asta te ingroapa in aceeasi pacla. uiti si asta te face sa nu mai respiri, sa nu mai umpli, sa nu mai golesti, sa nu mai misti, sa nu mai poti sa fii. desi in continuare functionezi.

reusesti, in diverse feluri, sa intri in creierele altora, putin, partial.. si ti se deschide iarasi poarta. dar ei sunt departe, nu poti verifica in ochii lor ceea ce ti se dezvaluie pe diferite cai, si tot cu rasuflarea taiata ramai.

 

ar parea ca totu i rau si aerul irespirabil. culmea, nu i asa.

faptul ca simt nevoia de justificare la orice pas scade din indrazneala. faptul ca mint si ca nu mai fug scad din viata. m as invarti ca un sfredel. m as invarti pana as uita ca s una din rotitele cele mai functionale din societatea asta pe care o numesti orgasmica.

m am pierdut pe cale. impietritor adevar.

 

PTSD

Posted in Uncategorized on Decembrie 30, 2015 by fevlua

literele astea, asezate asa, tulbura ingrozitor. r-urile alea ingroasa senzatia si zguduie cuvintele.

s au asezat de cateva luni. s au cuibarit in mine, in minte si nu dau pace. atrag si agata tot ce le seamana. ar putea chiar sa creasca ceva ce nu e. din ceva ce nu e. dar ar putea sa fie. ar putea sa apara. s ar putea cristaliza din ce nu stiu inca.

se intampla ca gandurile astea sa iasa ca viermii prin niste gauri in ziduri.  s ar putea sa fie totul bine, si totusi, furtuna asta sa scuture corabiile. DE.FIECARE.DATA.

 

 

 

 

de cu seara

Posted in Uncategorized on Octombrie 4, 2015 by fevlua

degetele ti miros a tigari cand iesi din baie.

si cand iesi din baie. asta i dubios. si chiar daca ti place cuvantul, mie mi indoaie certitudinile.

si mintea mi joaca feste. am senzatia ca nu ma pot gandi la cuvinte si ca principiul de ordine trebuie sa preia comanda, nu sa fie cautat. am senzatia ca trisez in lucrurile marunte ale vietii, si ca nu ajung sa am o forma pentru alea marete. am senzatia ca regretul asta.. vizionar va deveni cat ai pocni din degete parte dintr un real pentru care n o sa mai am nicio parghie. impietrit, cum s ar spune.

pentru ca oamenii, atunci cand vor atentie, cer ajutor. sau atentie. sau orice. nu fug cu o presupuna demnitate, care nu duce nicaieri si nu aduce nimic.

777722244.4449999666

Posted in Uncategorized on Aprilie 6, 2015 by fevlua

se aduna atat de multe cuvinte si a trecut atat de mult timp de cand nu le ai mai dat drumul, incat ele si puii lor si puii puilor lor se zbat dincolo de ochii inchisi.

si tasnesc din cand in cand, nici macar intr o noapte cu luna plina, ci in orice fel de noapte. asta ar fi deja un semn de intrebare.

te mai intrebi ceva?

te mai intrebi multe? asta ar trebui sa fie intrebarea.

si odata adunate, asa nespuse si nebagate in seama, cuvintele astea tasnesc dintr o data, in spovedanii nocturne, care s un fel de transa. in care intri si iesi fara voia ta, dar esti complet constient de ce se intampla.

si joci asa de bine rolul. si de cele mai multe ori, e un rol nebun. un rol de nebun. nebuna, cum ai fost tu de cateva ori cand ai alungat oameni. dar vorba aia, oamenii nu se alunga, oamenii doar pleaca. da’ ce stii tu ce fac oamenii?

hmm.. mi as dori uneori sa stiu ce mai fac oamenii.

m as multumi si sa stiu ce mi au facut 🙂

vinovata i adaptabilitatea asta, exersata in exces. totul se intampla in exces. si nimic nu si mai vede lungul nasului. nici tu nu ti mai vezi lungul nasului. si ai impresia ca ti poti da seama ce judeci la oameni. intrebarea e, stiu, de ce judec. iti poti da seama ca nu i de la ei, ca i de la tine. ca nu lor le ai rupe capul, ci tie. iti poti da seama ca nu e furie pe ce oamenii n au facut, e ciuda pe ce nu ti au aratat.

ciuda aia care te incovrijga in mijlocul patului si ti inclesteaza pumnii si te face sa ti aduci aminte, sau sa crezi, ca in momentul ala, tu te ai stricat ca om. ciuda aia ca nu ti mai aduci aminte cum erai tu ca om, inainte sa te strici.

si ciuda ca oamenii iti spun ca nu i bai. ca esti bine si ca aici trebuia sa fii.

de unde stiu ei? eu nu mi aduc aminte cine i omul asta strain din mine 🙂 nu ma pot lega de el. sau ea. whatever.

sunt impreuna cu omul asta si nu stiu cine s eu si cine i el. si l vad uneori ca pe un inger pazitor, si alte dati, ca pe un blestem. ca el, sau ea, ar trebui sa fiu eu, iar eu atunci, m am pierdut. incerc sa mi dau seama daca gazduiesc un impostor. o jumatate de om.

ma intreb daca pumnii aia in burta au avut puterea sa alunge si sa sperie mai mult decat li se daduse intentia sa faca. ma intreb daca intentiile sunt vreodata sanatoase.